Tudor Parhon, fiul lui Carmen Tănse: “Știu oamenii că sunt băiatul mamei mele, dar la fel este pentru toată lumea!” EXCLUSIV - Ego.ro

Tudor Parhon, fiul lui Carmen Tănse: “Știu oamenii că sunt băiatul mamei mele, dar la fel este pentru toată lumea!” EXCLUSIV

Ce spune de mama lui
Tudor Parhon, fiul lui Carmen Tănse: “Știu oamenii că sunt băiatul mamei mele, dar la fel este pentru toată lumea!” EXCLUSIV

Tudor Parhon, fiul lui Carmen Tănase, a absolvit Facultatea de Regie în Olanda, însă, întors în România, a renunțat la această meserie și s-a dedicat pasiunii sale, pictura. Acesta ne-a vorbit, în exclusivitate pentru Ego.ro, despre drumul pe care l-a ales, oferind, în același timp, detalii despre celebra lui mamă.

Tudor Parhon: “Cred că viața de pictor în România e ca peste tot”

Recent, Tudor Parhon a acceptat invitația Cerei Mihăilescu și a pozat pentru colecția UNU PLUS, care este dedicată bărbaților cu forme grandioase. Pe lângă acest nou proiect, tânărul se dedică pasiunii sale, explicând că o expoziție nouă ar putea avea loc în toamnă. Când vine vorba de viața de pictor, acesta a subliniat că totul ține și de noroc:

„M-a văzut Cera mai mare și aia a fost. (râde) Am fost încântat, ea e o creatoare de modă extraordinară și sunt încrezător să mă las pe mâna ei. Știind că este foarte talentată și nu am cum să arăt rău, m-am lăsat pe mâna ei. În rest, pe lângă asta, pictez. Probabil în toamnă urmează o expoziție nouă. Cred că viața de pictor în România e ca peste tot.

Stai în atelier, pictezi, nu te știe nimeni, te lupți cu demonii tăi și cam asta este. Partea financiară depinde de cum ai norocul. E o componentă foarte mare care ține de noroc. Sunt pictori foarte talentați care nu au norocul să vândă și trăiesc cum știu.Nu, s-a încheiat acest capitol. (n.r. cu filmele)”

Ce spune de mama sa

De asemenea, Tudor Parhon a mărturisit că nu s-a diferențiat de ceilalți oameni doar pentru că mama lui este celebră. Deși poate mulți s-ar fi așteptat ca el să urmeze o carieră în actorie, tânărul a punctat că nu a avut o chemare pentru acest domeniu:

„E o întrebare dificilă pentru mine asta. Știu oamenii că sunt băiatul mamei mele, dar la fel este pentru toată lumea. Fiecare părinte are o reputație și copilul trebuie să se conformeze. Nu m-a interesat niciodată. (n.r. actoria) Nu am avut niciodată o chemare pentru asta. Întoarcerea în România, ultima oară, a fost pentru că a venit pandemia.”

Cum a fost perioada „Inimă de țigan” pentru el

Carmen Tănase și fiul său împărtășesc aceeași pasiune legată de animale, actrița fiind cunoscută pentru inima ei mare și dragostea pentru necuvântătoare. Atunci când vine vorba despre perioada “Inimă de țigan”, el a dezvăluit:

„Eu eram în liceu. Nu. (n.r. nu veneau la ei colegii pentru a cere autografe) Nu prea ieșeam cu ea pe stradă, era mult la filmări. Nu avem o tradiție de familie anume, le avem pe cele clasice, Crăciun, Revelion, Paște. Îi moștenesc pasiunea pentru animale, în schimb. Am un câine, iar împreună avem zeci de animale. Sunt și la comun. Mereu mă sună, dar nu locuim împreună. (n.r. îl sună atunci când găsește un animal).”

Mai mult, Tudor Parhon a îndrăgit colaborarea cu Cera Mihăilescu, astfel că ar accepta diferite proiecte, pe viitor, legate de designul vestimentar:

„Nu am o intenție, dar nici nu pot să spun că m-aș opune. Mi-a plăcut colaborarea.”

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Oana Roman, după divorț și pierderea mamei: “Când ieși dintr-o relație care a fost atât de abuzivă și toxică precum a fost a mea, e foarte greu”
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OSZAR »